Vremuri

Şi ce n-au scris ei, să scriu eu. Să vă spun de ce mi-e cel mai dor. 
 Mi-e dor să mă tragă mama cu sania, să pun limba pe zăpadă cînd nu mă vede. Să mă dau pe gheată ca aia mai mari şi cînd cad în primele trei secunde să cred că mi-am spart capu`! Să-mi revin , să-mi iau sania şi să plec acasă. Abia pe alee să-mi dau seama c-aş fi vrut să mai stau.

Să nu vreau să mănînc la mamaie decît mămăligă rece cu carne de la untură şi  ouşor ochi. Să mă rog şi de mamaie să mă tragă cu sania.
Să-i rascolesc lada cu lucrurile bune şi să mă milogesc de ea sa-mi dea mie bundiţa dar odată ajunsă acasă să n-o port că rîd copiii că e de babă. Să mă uit la ea şi să mi se pară şi mie de babă şi să fac o mie de scenarii despre cum o păcălesc pe mama să i-o ducă înapoi! Mamaie nu era babă, dar erau copiii răi! Şi să rîdă de mine că e mama rea şi nu mă lasă mereu la sanie. Să ma lase 2 zile şi-apoi să fac penicilina. Să rîdă iar copiii că mă doare fundu` cînd venim de la şcoală şi ne împingem pe zăpadă.
Să pierd şirul miercurilor şi vinerilor pe care le-am postit cu ciorbă de cartofi şi varza călită. Să ţin post toată săptămîna din-nainte de Crăciun şi pe 24 cînd coace mamaie cozonacii să intru în odaia `bună` şi să fac o gaură într-un cozonac şi să mă indes cu miez cald. Să ma duc în ziua de Crăciun la biserică şi să-mi stea mintea doar la cozonac şi cărniţă prăjită. Să stăm toţi calare pe uşa bisericii si cînd ne strigă popa să năvălim înauntru. Să ne împingem pana-l enervăm şi ne dă iar afară şi ne bagă pe rînd. Să întreb şi-n ziua aia cînd mă duc cu colindu` ....fără să realizez că m-au păcălit să mai stau înc-un an acasă.
Mi-e dor de multe, sunt nesfîrşite şi oricum mi-ar lua o viaţă întreagă să le scriu. Mi-e dor de-ai mei, aşa cum erau ei, mi-e dor de globurile de sticlă ce s-au spart rînd pe rînd pînă mi-a ramas un brad gol... Mi-e dor de focul din soba,de cum urla noaptea cîinele de peste drum, de cum se mai trezea mama sa mai bage-un lemn in soba.