"Mie mi s-a omorat timpul , Onorata Instanta..."
Da, chiar asa. Al meu s-a sinucis cand a vazut ca-l pierd in van. Cand mi-am folosit zile-ntregi sa vorbesc, sa iubesc, sa caut. Am asteptat sa mi se-ntoarca ore de la cei carora le-am dat luni. Si daca nu s-a mai intors nici macar o secunda, timpul meu si-a luat zilele. S-a macelarit inainte sa-l omor eu ...cu zile. Inainte sa-l imbolnavesc de tot de canceru` asteptarii si-al sperantei. Timpul asta, singuru` bun ce-mi ramasese , a vazut ca nu stiu sa-l manuiesc. Ca un frate mai mare, ca o mama, ca un Dumnezeu mai mic, mi-a stat alaturi o vreme. Mi-a adus bucurie, m-a trecut prin necazuri, mi-a pus riduri, mi-a adus intelepciune. Mi-a facut daruri cand si cand .Mi-a dat cateodata si branci in noroi. Mi-a adus oameni ambalati in fericire si mi i-a dat fara sa fie Craciunu` sau Pastele. Tot el mi-a luat ce n-am stiu sa folosesc. Cand n-am stiut ce sa mai fac am zis ca le rezolva el pe toate. Ca timpu` stie sa le-aseze cum nu stie inima. Si toate pana intr-o zi. Cand timpu` meu a decis ca nu mai stivuieste nimic. Sa mi le fac singura. Ca stau asa ca o puturoasa si-astept sa-mi faca el ordine in viata. Si-a plecat nemancat, nelinistit, nefericit. M-a lasat sa-l astept si sa-l caut. Acum ma-ntreb de ce nu mi-am iubit timpul, de ce l-am impartit fara noima, de ce l-am lasat sa curga pana n-a mai fost.
Cine-i vinovat Doamne de moartea timpului meu? Ca parca n-as vrea sa fiu victima si inculpata in acelasi timp. Nu vreau sa-mi asum decesul celui mai de pret bun al meu. Cum nici el n-a vrut sa-mi vada inima moarta si s-a sinucis inainte sa ma descompun eu.
Cum am sa mai pot spune vreodata ca a venit timpul meu?
Citat: Marin Sorescu - Pricina
-"La mulţi ani tată! Să fii sănătos şi să ai gri...
- He he! Mulţumesc! Tu ce faci?
-..jă de tine... Bine, sunt la Bucureşti că am o petrecere disea...
-Aha.Bine, bine.
-Tu ce faci tată? E frig p-acolo?
-Eh, nu mai e chiar ger. Mi-am adus lemne aici în casă. Mă-tă mare a făcut nişte ciorbă şi mi-a adus şi mie... Stăm p-aici, aşteptăm să treacă iarna....ce să facem?
-Las` că trece...Aveţi grijă p-acolo. Să-ţi iei pastilele tată şi să fii mai atent cu tine...
-Da, acu` se face primavară. Ne descurcăm noi.
-Bine tată. La mulţi ani, să fii sănătos...Mă duc să mă schimb, că plec să iau ceva...
-Aha. Bine, bine. Du-te. Pa!"
Uneori e mai bine că nu m-asculţi sau nu mă-ntrebi. Uneori chiar n-aş ştii ce să-ţi spun. Cum să-ţi explic ţie mâhnirea pe care mi-o aduc momentele-astea? Cum să îţi spun că nu-mi amintesc decât o singura zi frumoasă de-a ta? Când au venit toţi pe la noi şi-am râs mult şi ne-am culcat dimineaţă de tot...
Mai ştiu când venea mamaie pe la noi de ziua ta şi-ţi aducea cămaşă şi şosete şi tu nu le purtai niciodată... Stăteai în pat şi făceai rebus. Ea stătea pe marginea patului şi noi o întrebam de tătaie, de oi şi de casă...poate nu şi-o da seama că tu n-ai să o întrebi ce face. Pleca amărâtă şi-n prag se uita la tine şi zicea " Pa măi Titi! "
Îi ziceai "Săru` mâna bre!" şi nu ieşeai după ea...Mergeam noi cu ea pân` la poartă. Mergea pe alee ţinându-şi mâinile la spate şi se-ntreba cu voce tare "Ce-o fi aşa uricios? " şi noi tăceam neştiind ce să-i răspundem...
Ce dor ne-o mai fi când nu ne-om mai vedea.... Deja ne-am pierdut unii de alţii. Ne-am închis în partea noastră de viaţa sau de cer şi trăim în labirintul nostru. Câteodată... ne mai vorbim prin pereţi. Pereţii depărtării, ai nepăsării, ai vremii. Câteodată nu mai ştiu cum arătaţi parcă...Cum nici viaţa noastră nu ştiu cum arată. Nu i-am gasit încă chipul, mereu în schimbare, mereu deformat de necazuri sau fericiri mărunte. E primul an cand mă întreb daca ţi-ai fi dorit tort şi cadou. E primu` an cand mi te-nchipui singur în casa şi mi-e o milă de nedescris...
Nu ştiu cum se face dar în ultimii ani...aniversarile noastre mi-aduc mai multe lacrimi decât bucurie...
La mulţi ani tată! Să fii sănătos şi să nu-ţi fie niciodată dor. Doar aşa ai să poţi trăi liniştit.
