Cateodata mi-e rau de zile. Le iau ca pe pastilele pe care le-as fi urat toata copilaria si-acu`, mare, tot as fi nevoita sa le-nghit ca si-atunci, cu prea putina apa. Ma trezesc in zile-n care n-am loc sa ma misc. De parca m-as imbraca uneori cu orele altui om... N-am timp sa traiesc timpul meu. Nu-i timp nici de gesturi, nici de vise cu par in vant, nici de ras cu pofta, cu gura mare, tare, fara oprelisti.... Fug intr-o poza. Momentele vietii mele sunt acolo. Vii, cu aroma mea de-atunci, cu caldura mainilor fine, cu mirosul ierbii, marii, noroiului uscat, clipele mele m-asteapta. Imi ramane trupul pe canapea si eu ma lungesc in coltul pozei si respir acolo sacadat pana-mi trec prin vene culori. Stau trantita, nepasatoare in clipele mele. Cu pofta cu care respiri aerul pur de dupa ploaie , inima-mi sta sprijinita de stern si priveste printre coaste.Cu ochii mari, fara sa respire,se uita la pozele ce-mi stau lipite de trup... Mai da inca una, si-nca una si simt cum se zbate mai tare.Si azi, ca si ieri, m-au salvat niste poze.... N-am inteles inca daca ma vor salva intotdeauna sau intr-o buna zi imi vor pune capat.
