Cum adica a trecut anu`? Ca eu parca ieri eram la restaurant, buclata si zambitoare langa un pahar de whisky! Cum adica s-a-ncheiat unul dintre cei mai frumosi si totodata unul dintre cei mai grei ani de pana acum? Mai am atatea de zis, port inca vii emotii pe care-as vrea sa le-mpartasesc, vorbe-apasate pe care le-as scapa printre dinti, imbratisari pe care nu le-am oferit la tinp...
A fost de-a valma. Totul a fost de-a valma. Am ras atat de mult anul asta, ca ma opream speriata si gandeam ca "sigur o sa patesc ceva, nu-i bine sa rad atata!" . Am plans de-am crezut c-am sa ma destram si-ar sa ramana din mine niste urme de lacrimi amestecate cu sange. Am calatorit, am cautat, am ales, am primit, am oferit tot ce-am avut mai bun, am suparat oameni, m-au mahnit fapte si vorbe.
In 365 de zile mi-am trait unul din cei mai frumosi ani. In 365 de zile am primit de la viata hopuri pentru care m-am tarat in genunchii sufletului meu ca sa pot merge mai departe...
Am iubit. Am fotografiat. Am cautat linistea. Am dezamagit si-am fost dezamagita la randu-mi. Am luat din toate cate-un pic si-am incercat sa dau din ele mai departe. Am incercat sa fac tot...
Poate-o fi loc si la anu` sa-mi duc pasii mai departe pe cararea intortocheata pe care mi-am ales-o. Poate-o fi loc de putina sanatate in plus. Poate si de intelepciune. Mi-ar placea sa-mi fie alaturi oamenii de suflet ce nu m-au lasat niciodata pana acum.. Mi-ar placea sa mai traiesc un rasarit sau un apus cu lacrimi in ochi!
Poate anul asta calatoresc mai mult. Printre oameni si povesti.
Va multumesc tuturor ce mi-ati fost alaturi in cele mai apasatoare momente! Nu uit niciodata mana pe care mi-ati intins-o cand mi-a fost cel mai greu! Nu uit nici hohotele de ras pe care l-am impartit cu voi!
Nu uit nimic in viata, doar iert!
"Da` tu de ce nu ti-ai luat ornamente si coronita de brad? Sa te duci sa-ti iei! Nu mai sta asa... poate astea o sa te faca mai bucuroasa ca vine Craciunu`! "
"Ma duc maine mama...lasa ca-mi iau... N-am avut timp ca-s mereu pe fuga...."
"Ehh...nu mai sta! Ia-ti maine neaparat! C-asa face toata lumea!"
Da` pe tine de unde sa te iau mama? Ca te vad in toate femeile blonde care stau in fata mea la coada, care umbla in piata cu sacose-n maini...De unde cumpar mama mirosul bradului d-acasa? Unde-am sa mai gasesc vreodata vorbele nepretuite pe care le primeam cu drag? Unde se vinde mama fericirea si sanatatea? Sa merg sa-mi golesc buzunarele pe viata dar sa plec c-un strop din fiecare, sa ti le-mpachetez , sa ti le pun sub bradul din copilarie.
Pot mama sa-mi ornez sufletul cu chipul tau? Pot sa tanjesc dupa globurile ciobite pe care le scoteam cu grija in fiecare decembrie din aceeasi cutie? Dupa instalatia cu becuri de plastic ce si-a inmormantat lumina dupa dupa lumina, in fiecare iarna? Am voie mama sa nu vreau Craciunul?
Ma lasi sa ma cutremur in seara-asta de dor?
N-am mai scris de multa vreme...M-am pierdut pe drumul dintre vicii si blog. Mi-am dizolvat in fum versuri si fraze. M-am imprietenit mai tare cu tigara si-am scris in mine romane ce nu mai au loc. Cercurile albastre deseneaza litere in aer si ma-ntreb cine stie sa citeasca in valuri de fum... As fi putut sa povestesc frumos despre cum noptile au gust de trecut si viitor si totusi...ceva mi-a legat mainile si mi-a ascuns hartia. Trag anevoios de lanturile legate de incheieturile mintii de parca-s clasa intai si nu stiu sa fac nici o buche... Privesc cu jale cum se-nchide cufarul din care aranjam cuvintele-odata. M-am departat de darul ce ma scalda in libertatea de-a ordona cuvinte. Simt ca se strange rana din care-mi sangerau randuri in noptile cand multe ganduri nu ma lasau s-adorm. Se naste-n juru-i o pecingine mare ce-mi cuprinde darul. Ma durea cand scriam, de parca, literele-mbibate-n otravuri ma piscau de suflet. E o mutenie acum pe dinauntru, ceva de speriat. Cuvinte bolnave, zac la pat, altele rastignite pe "nu mai pot" privesc cu jind la tastatura. S-a transformat placerea de-a scrie intr-un azil de stalcituri fara de rost. Mor zilnic propozitii intregi, le-ngrop sub "nu mai am timp" si astept parca fara voie ziua cand am sa pun lacatul pe azilul de vorbe.
Ma uit neputincioasa la razboiul pierdut si ma framanta gandu` ca fara scris am sa ma sufoc...
Telefonu` aruncat pe canapea zbarnaie ca apucatu`. Mi-arunc ochii si vad ca ma suna tata. Continui sa dau calma cu-aspiratoru' si decid sa nu raspund. M-am saturat s-ascult orice la telefon in afara de "ce faci? " sau "esti bine?"...Intrebarile astea fantastic de greu de rostit de el nu vin decat de vreo doua ori pe an. In rest, ascult povesti despre tot satu`!Azi nu vreau. Am treaba.
Dau cu aspiratoru` pe langa fotolii si-aud vag sunetul de la mesaje. Caut butonu` si-l apas cu picioru`! Vuietul cu ecou puternic se-opreste si pot sa-mi aud gandurile mai bine. Sigur e un alt mesaj in care-mi scrie ca el e bine da` mamaie arde prea multe lemne, doarme cu televizoru` pornit si-ar sa vada ea cand o sa vina curentu`!!
M-asez pe fotoliu, iau telefonu` si citesc ... "Sunt pe la Buzau, ma-nvart p-aici ca am terminat treaba. Tu pe unde esti? "
M-apuc in graba sa tastez "Sunt in sedinta". Ma opresc si sterg. "Sunt pe teren". Nu trimit. Caut in mintea mea scuza pentru care nu ma-mbrac mai repede sa ma intalnesc cu tata. O gasesc ascunsa-n spatele unor rani pe care nu le-am inchis nici acum si poate ca vor sangera o viata. Ar trebui sa am curajul sa-i scriu ca nu vreau sa ma duc la el. Ca mi-e rusine ca se-mbraca ponosit si se poarta cum nu-mi place. Ca vorbeste tare si nu ma-ntreaba ce fac. Ca-mi povesteste prostii cand eu am pe buze "sunt obosita tata si ieri m-a durut capu`"...Nu pot sa-i spun ca-l judec inca fiindca ne-a departat si nu ne-a mai vrut. Nici ca-s geloasa pe el ca doarme in casa-n care eu n-am mai dormit de 3 ani.
Ma ghemuiesc in fotoliu si-mi vine sa plang. Mi-e mila de tata. Plang si fumez si stau cu telefonu`-n mana. L-as suna sa-i spun ce tare mi-e dor de-acasa si de lucrurile pe care-odata le faceam amandoi. Ca nu mi-e dor de cearta si imbufnarea lui dar ma topesc dupa momentele in care stivuiam amandoi lemnele pentru iarna.
Ca as mai vrea sa stau pe langa el in garaj cand repara la Dacie. Si ca atunci cand mancam amandoi zmeura in fundu` gradinii eram un copil fericit. I-as mai duce cate-un caiet de matematica sa-mi socoteasca fractiile pe care si-acum le urasc...
El umbla prin Buzau si-ar vrea sa ma vada. Eu umblu prin mine si-as vrea sa ne mai gasim. Amandoi ne tocim insa pasii pe drumuri ce n-ar sa se mai uneasca vreodata...
" Macar erai aranjata?"
Nu, nici macar aranjata nu eram. Eram seaca... asa ca de obicei.
Purtam doar un zambet amar si-o greutate pe suflet, bijuteriile vietii mele....
Ploua astazi asa marunt si turla bisericii, ce-mi sta ca un ciclop in geam in fiecare dimineata, ma privea fix prin geamul zoit. Mai zoita si mai plouata ca ea, ii intorceam si eu privirea fixa ca poate-o ceda si s-o mai uita si-n alta parte decat in bucataria mea. Si stateam ca o scandura-n fata geamului si ma holbam in gol prin sticla desenata de picaturi. Se amestecau tot mai tare stropii de ploaie si parca din logica desenelor diagonale facute de ploaie, la un momendat nu mai intelegeam nimic. Parc-as fi iesit pe geam sa strig "ce zici acolo?ca nu-ti mai intelg scrisu`!"... Da` m-am abtinut caci nu stiu cati ar fi inteles ca eu cu ploaia ne povesteam frumos intr-o vreme si-acum parca ne ploua pe scrisori... Si-am zis ca poate prin fum am sa vad mai bine caci uneori e nevoie sa iti fie neclar ca sa iti fie bine. Si-am cautat o tigara. Ardea incet, mai incet decat puteam eu sa rabd si parca de ce fumam d-aia mi-nghetau picioarele. N-avea logica nici pentru mine dar am realizat repede insa ca tigara ma-mpiedica sa-mi caut niste sosete... Cam amara cafeaua zilei de marti, cam umed fumul de tigara, cam rece ploaia si tare indiscreta turla. Cam liniste-n bucatarie. Stii...linistea aia care-ti face vant in galeata cu melancolie si tu, in loc sa iesi, iti legi cu ganduri, un bolovan de picioare. Cum era oare? Ceasurile rele-s martea sau vinerea? Ca eu inca nu pot sa-mi dau seama... In fine, or fi o zi da si una nu ca altfel nu prea pot sa-mi explic. M-am mutat iar la geam, sa vad daca are lumea umbrela. Si unii au si unii nu si nici aici nu inteleg prea bine daca trebuie s-o iau la mine cand plec. Ma uit iar la turla si turla la mine. Si ca sa nu ma mai vada, aleg s-o privesc prin geamul ud. Capata forme ciudate si parca ii curg lacrimi pe pereti...Ce zi,ce vreme, ce ganduri! Cum se-nmoaie cimetul bisercii-ciclop si eu mai trag de mine sa fiu tare...
S-a mazgalit taboul ideal cu turla-rasarit si zambet.S-a scurs in ghinionul unei zile de marti scaldata-n ganduri.
Hai sa nu ne mai iubim asa. Hai sa nu mai oftam cand unu`-nchide telefonu` brusc. Hai sa mancam ca oamenii fara sa tinem cura de necaz. Hai sa ne smulgem perii carunti care-au crescut din inima pana-n crestetu` capului si sa vopsim ce-a ramas cu taciunii ce zac in noi de cand ardeam pe din-nauntru... Sa smulgem din trecut zilele planse cu ardoarea cu care smulgeam petalele margaretelor cand eram copil. Si-am schingiuit sute de flori sa aflu daca ma iubeste si nici in ziua de azi nu m-am lamurit. Parca si-n seara asta as sta rezemata de-un perete si-as trage de petale niste flori...
-Ce faci?
-Bine.Am mancat si stau.Da` tu ce-ai? Ori plangi?
-Nu, nu plang. Sunt mai asa...
-Cum mai asa?! Ba plangi, ca te-aud!
-Bine atuncea...plang.
-Da` ce-ai?
-Nimic!
-Pai si tu plangi asa de nimic?
-Cre` ca da...
De nimicu` pe care-l am. De nimicu` ce mi-a ramas. De nimicu` ce-nsemn si de ala care-am sa mai fiu.
De tot ce n-am putut si nici n-am sa pot vreodata, de tot ce n-am stiut sa transmit si sa dau. Pentru tot ce-am dat si n-am sa mai am niciodata. De tot ce-am zis si n-a-nsemnat nimic si nici n-ar sa mai insemne. De toate vorbele pe care le-am zis si mai ales de alea pe care nu le-am tacut la timp. De toate necuvintele. De toate mainile pe care le-am crezut bune si de toate dorurile care ma omoara. De toate amintirile care nu se mai sterg, de toate vocile pe care nu le mai pot auzi. De toti ochii care-mi lipsesc, de toate ulitele si gardurile pe langa care n-am sa mai trec. De toate bluzele pe care nu mi le-am luat la timp si de alea urate cu eticheta care zac nepurtate in dulap. De toate dorintele si ideile pe care le-am ars pe rug ca mi-au parut suspecte si nu le-am dat voie nici o secunda sa traiasca. De toate prietenele de care m-am departat, de toti oamenii de care-am fugit. De toti aia langa care m-am gudurat ca un caine cand trebuia sa fug pana-mi rupeam picioarele....
Parca toate nimicurile astea ar merita un pumn de lacrimi...
Uneori e mai bine sa taci. Sa nu spui nici primele cuvinte care-ti vin in minte, nici p-alea pe care le-ai gandit o noapte sau o viata. Viata sau noaptea nu te-asigura ca spui ce trebuie si nici ca oamenii inteleg. Mai bine scrii in tine o carte, plina ochi cu lucruri frumoase, grele, rastite sau spuse in soapta , in noptile-n care somnul doarme linistit departe de tine. Imparte-ti cuvintele cu masura, cantarite de o mie de ori, la pachet c-un dictionar gros, cu toate sensurile cunoscute si necunoscute pana acum. Scrie, deseneaza, fa o mie de schite cu sageti in toate directiile. Nu lasa sa-ti scape nimic! Nu-i lasa sa-si imagineze, sa cantareasca gresit, sa nu te-nteleaga. E-o arta asta mai mare si de-un milion de ori mai grea decat gatitu`. Ca pe-acolo un gram de sare in plus nu te omoara dar la cuvinte...cateva litere te pot otravi ! Au murit unii de amaraciunea cuvintelor si altii inca zac agonizand. Mai pretioase decat orice, mai scumpe decat pot cumpara banii vreodata,vorbele-s comoara noastra pe care-o purtam in suflet. Si nu stim, si daca stim... n-o vrem . Si alteori dam tot fara sa pricepem la timp ca ramanem cu nimic. Un nimic mare, gaunos, fix in mijlocu` pieptului, sa ne tina loc de dragoste. Si cuvintele tavalite prin drag sau ura pleaca pe farfurii intinse, sa serveasca drept hrana sufletului la altii. Platouri cu varf de litere amestecate se varsa zilnic in noi, tinandu-ne capu` sus pentru inc-o zi sau daramandu-ne de tot. Nici o silaba nu pleaca fara sa rupa ceva din-nauntru, sa lase-un gol intr-un puzzle ce nu se va reface niciodata. Otravita pana la sange de altii,cu limba veninoasa ce omoara la randu` ei , am jurat de azi ca n-am sa mai vorbesc. De azi scriu inauntru, pe peretii negrii cu care-s captusita. Poate mi-o fi de folos tacerea decat mi-a fost vorba si poate-asa n-am sa mai dobor pe nimeni. Am sa-mi spun tot, am sa-mi plang si-am sa-mi rad pana n-ar sa mai fie loc....
