Azilul de vorbe

N-am mai scris de multa vreme...M-am pierdut pe drumul dintre vicii si blog. Mi-am dizolvat in fum versuri si fraze. M-am imprietenit mai tare cu tigara si-am scris in mine romane ce nu mai au loc. Cercurile albastre deseneaza litere in aer si ma-ntreb cine stie sa citeasca in valuri de fum... As fi putut sa povestesc frumos despre cum noptile au gust de trecut si viitor si totusi...ceva mi-a legat mainile si mi-a ascuns hartia. Trag anevoios de lanturile legate de incheieturile mintii de parca-s clasa intai si nu stiu sa fac nici o buche... Privesc cu jale cum se-nchide cufarul din care aranjam cuvintele-odata. M-am departat de darul ce ma scalda in libertatea de-a ordona cuvinte. Simt ca se strange rana din care-mi sangerau randuri in noptile cand multe ganduri nu ma lasau s-adorm. Se naste-n juru-i o pecingine mare ce-mi cuprinde darul. Ma durea cand scriam, de parca, literele-mbibate-n otravuri ma piscau de suflet. E o mutenie acum pe dinauntru, ceva de speriat. Cuvinte bolnave, zac la pat, altele rastignite pe "nu mai pot" privesc cu jind la tastatura. S-a transformat placerea de-a scrie intr-un azil de stalcituri fara de rost. Mor zilnic propozitii intregi, le-ngrop sub "nu mai am timp" si astept parca fara voie ziua cand am sa pun lacatul pe azilul de vorbe. 
Ma uit neputincioasa la razboiul pierdut si ma framanta gandu` ca fara scris am sa ma sufoc...