-Ce faci?
-Bine.Am mancat si stau.Da` tu ce-ai? Ori plangi?
-Nu, nu plang. Sunt mai asa...
-Cum mai asa?! Ba plangi, ca te-aud!
-Bine atuncea...plang.
-Da` ce-ai?
-Nimic!
-Pai si tu plangi asa de nimic?
-Cre` ca da...
De nimicu` pe care-l am. De nimicu` ce mi-a ramas. De nimicu` ce-nsemn si de ala care-am sa mai fiu.
De tot ce n-am putut si nici n-am sa pot vreodata, de tot ce n-am stiut sa transmit si sa dau. Pentru tot ce-am dat si n-am sa mai am niciodata. De tot ce-am zis si n-a-nsemnat nimic si nici n-ar sa mai insemne. De toate vorbele pe care le-am zis si mai ales de alea pe care nu le-am tacut la timp. De toate necuvintele. De toate mainile pe care le-am crezut bune si de toate dorurile care ma omoara. De toate amintirile care nu se mai sterg, de toate vocile pe care nu le mai pot auzi. De toti ochii care-mi lipsesc, de toate ulitele si gardurile pe langa care n-am sa mai trec. De toate bluzele pe care nu mi le-am luat la timp si de alea urate cu eticheta care zac nepurtate in dulap. De toate dorintele si ideile pe care le-am ars pe rug ca mi-au parut suspecte si nu le-am dat voie nici o secunda sa traiasca. De toate prietenele de care m-am departat, de toti oamenii de care-am fugit. De toti aia langa care m-am gudurat ca un caine cand trebuia sa fug pana-mi rupeam picioarele....
Parca toate nimicurile astea ar merita un pumn de lacrimi...
Uneori e mai bine sa taci. Sa nu spui nici primele cuvinte care-ti vin in minte, nici p-alea pe care le-ai gandit o noapte sau o viata. Viata sau noaptea nu te-asigura ca spui ce trebuie si nici ca oamenii inteleg. Mai bine scrii in tine o carte, plina ochi cu lucruri frumoase, grele, rastite sau spuse in soapta , in noptile-n care somnul doarme linistit departe de tine. Imparte-ti cuvintele cu masura, cantarite de o mie de ori, la pachet c-un dictionar gros, cu toate sensurile cunoscute si necunoscute pana acum. Scrie, deseneaza, fa o mie de schite cu sageti in toate directiile. Nu lasa sa-ti scape nimic! Nu-i lasa sa-si imagineze, sa cantareasca gresit, sa nu te-nteleaga. E-o arta asta mai mare si de-un milion de ori mai grea decat gatitu`. Ca pe-acolo un gram de sare in plus nu te omoara dar la cuvinte...cateva litere te pot otravi ! Au murit unii de amaraciunea cuvintelor si altii inca zac agonizand. Mai pretioase decat orice, mai scumpe decat pot cumpara banii vreodata,vorbele-s comoara noastra pe care-o purtam in suflet. Si nu stim, si daca stim... n-o vrem . Si alteori dam tot fara sa pricepem la timp ca ramanem cu nimic. Un nimic mare, gaunos, fix in mijlocu` pieptului, sa ne tina loc de dragoste. Si cuvintele tavalite prin drag sau ura pleaca pe farfurii intinse, sa serveasca drept hrana sufletului la altii. Platouri cu varf de litere amestecate se varsa zilnic in noi, tinandu-ne capu` sus pentru inc-o zi sau daramandu-ne de tot. Nici o silaba nu pleaca fara sa rupa ceva din-nauntru, sa lase-un gol intr-un puzzle ce nu se va reface niciodata. Otravita pana la sange de altii,cu limba veninoasa ce omoara la randu` ei , am jurat de azi ca n-am sa mai vorbesc. De azi scriu inauntru, pe peretii negrii cu care-s captusita. Poate mi-o fi de folos tacerea decat mi-a fost vorba si poate-asa n-am sa mai dobor pe nimeni. Am sa-mi spun tot, am sa-mi plang si-am sa-mi rad pana n-ar sa mai fie loc....
