vineri, 30 august 2013

Despre frig

 E-asa un frig... M-am trezit cu picioarele reci de parc-as fi visat cu labutele afara toata noaptea... Mi-am dat la o parte somnul de pe gene cocotandu-ma pe pervazul de la bucatarie pentru a admira cel mai frumos rasarit pe care l-am vazut de ceva vreme incoace. Din Vama n-am mai vazut atata sange spalacit scurgandu-se prin venele norilor. Rasarise si urca mai iute ca un zmeu ce taie vazduhul... Si eu, cu prea multe vise amestecate in cap tot mai stateam chircita si contorsionata pe geam... M-am dat jos cu chiu, cu vai dup-o vreme si in procesul complicat de escaladat caloriferul tot ma mai intorceam sa ma uit pe geam. N-am inteles nimic din randurile pe care nu stiu cine le scrisese pe nori... Parca si-acum cand tastez as mai da o fuga la geam sa vad dac-a mai ramas vreo litera...
 E-asa un frig pretutindeni. P-afara, prin casa, prin mine... se zbat valuri de vant care pisca. Imi tin sufletul la geam si vad cum i se face pielea de gaina. In casa,tandem de pian si ganduri. Curge apa in cada si parc-as opri-o si i-as da drumu. Sa plece. Nu-i zi de baie azi decat daca s-a inventat spuma pentru relaxat sufletul. As face-o baie de cativa ani.... Si n-apuc sa sfarsesc gandul ca termin de fapt un dus de cateva minute care-mi aminteste si mai mult de temperatura d-afara... Striga pe mine toate picaturile de apa un "brrrrr" si mor absorbite de bumbac neiertator... Nu-i femeie care sa nu se regaseasca in combinatia de parfum-halat-cafea. Astea  trei fac un foc mic in mintea mea si-mi mai incalzesc starea de spirit. Tremurand si cu vene rosiatice iesite prin piele,  cheful pentru ziua de azi parca incepe sa se dezmorteasca... M-aranjez in fata oglinzii si tare mi-e c-am sa-mi desenez la ochi o linie stramba... M-as face draguta azi. Ma uit pe toate partile si parca ma exaspereaza pistruii astia care sapa prin fondul de ten. Doamne, astia nu "mor" niciodata?! Cum sa ma fac eu frumoasa cand parca m-a mazgalit cineva cu creionu`? In fine...cate-un strat din fiecare, un blush pe pometi si unul pe coaste, sa-i dau si inimii un pic de rosu`-n obraji... Mi-am desenat si azi un chip... ma duc sa ma expun pe peretii lumii ca-n fiecare zi.
Un pantof...amandoi...Geanta insfacata in fuga de pe birou...Iar nu stiu unde-s cheile...Am gasit!!!
Ma pipai pe la toate buzunarele in prag, nu cumva sa uit telefonu`.
Un zgomot deranjant incepe pe palier odata cu plecarea mea spre lift. Si astazi imi masor cadenta vietii in sunetul tocurilor... 
 Inauntru,pe fotoliu,sufletul meu inca sta infofolit in halat si scrie...