De vreme și de vremuri ...

" Da` tu ești supărată sau ce-ai?
Nu-s supărată, sunt obosită rău...
Eh mamă, mai odihnește-te și tu!"

Nu-s supărată mamă. Sunt obosită de vreme și de vremuri ... Nu mai scap de norii ăștia de deasupra capului ! Și nici vremurile astea-n care oamenii uită să mai fie nu m-ajută să-mi descrețesc fruntea inimii. M-au ajuns din urmă mamă furtunile de care-am fugit de mi-a ieșit sufletu`. Și lumea asta de stane de piatră  în care trăiesc m-apasă c-o greutate infinită. Cum să ma odihnesc eu  când vijelia și-a făcut loc în capu` pieptului meu și toarce-acolo ca o mâță ? Nu pot să-nchid ochii că mă cutreiera gândurile! Dintr-un cap în altu` mamă, jur că n-au liniște toată noaptea! De nebune, prin toate ungherele , strigă, zbiară, stau la taclale prin mintea mea și-așa cufundată-n neliniști.
Am să mă linistesc când mi-o impietri și mie inima. Când mintea mea ca o stâncă n-ar să mai nască temeri, nici griji, nici doruri mamă. Atunci am să uit cum mă năruiam odată când ploua asupra-mi.