Pana n-ar sa mai fie loc...

Uneori e mai bine sa taci. Sa nu spui nici primele cuvinte care-ti vin in minte, nici p-alea pe care le-ai gandit o noapte sau o viata. Viata sau noaptea nu te-asigura ca spui ce trebuie si nici ca oamenii inteleg. Mai bine scrii in tine o carte, plina ochi cu lucruri frumoase, grele, rastite sau spuse in soapta , in noptile-n care somnul doarme linistit departe de tine. Imparte-ti cuvintele cu masura, cantarite de o mie de ori, la pachet c-un dictionar gros, cu toate sensurile cunoscute si necunoscute pana acum. Scrie, deseneaza, fa o mie de schite cu sageti in toate directiile. Nu lasa sa-ti scape nimic! Nu-i lasa sa-si imagineze, sa cantareasca gresit, sa nu te-nteleaga. E-o arta asta mai mare si de-un milion de ori mai grea decat gatitu`. Ca pe-acolo un gram de sare in plus nu te omoara dar la cuvinte...cateva litere te pot otravi ! Au murit unii de amaraciunea cuvintelor si altii  inca zac agonizand. Mai pretioase decat orice, mai scumpe decat pot cumpara banii vreodata,vorbele-s comoara noastra pe care-o purtam in suflet. Si nu stim, si daca stim... n-o vrem . Si alteori dam tot fara sa pricepem la timp ca ramanem cu nimic. Un nimic mare, gaunos, fix in mijlocu` pieptului, sa ne tina loc de dragoste. Si cuvintele tavalite prin drag sau ura pleaca pe farfurii intinse, sa serveasca drept hrana sufletului la altii. Platouri cu varf de litere amestecate se varsa zilnic in noi, tinandu-ne capu` sus pentru inc-o zi sau daramandu-ne de tot. Nici o silaba nu pleaca fara sa rupa ceva din-nauntru, sa lase-un gol intr-un puzzle ce nu se va reface niciodata. Otravita pana la sange de altii,cu limba veninoasa ce omoara la randu` ei , am jurat de azi ca n-am sa mai vorbesc. De azi scriu inauntru, pe peretii negrii cu care-s captusita. Poate mi-o fi de folos tacerea decat mi-a fost vorba si poate-asa n-am sa mai dobor pe nimeni. Am sa-mi spun tot, am sa-mi plang si-am sa-mi rad pana n-ar sa mai fie loc....