Suntem niste poze.

A inceput nostalgia de ziua mea. Mai devreme mult ca-n alti ani, mai tarziu decat va incepe la anu` , ma macina usor de vreo doua zile. Ma trage de maneca oriunde as fi, imi lipeste de retina numai poze de la aniversarile mele din copilarie. Azi mi-a lipit pe ochi una in care am stat cu tata la poza. Dar s-a terminat filmu` si-am iesit amandoi fara cap. Nu conteaza, pe tata pot sa-l recunosc oricand si dupa picioare. Si chiar mi-a placut intotdeauna poza aia...Pe unde-o mai fi ea... Si-a mai aparut aseara nostalgia cu niste poze in brate, pe care usor, usor le mai bagasem sub pres, acolo in minte. Ba cu mine si cu mama, ba cu mine si copiii, ba in camera mea. E-un maraton de intrebari in cap, e tot o ingramadeala de fiori. Mi se plimba niste momente prin cap, de mana, doua cate doua, nu li se mai termina randul... Mi-au tocit podelele,ma doare sufletul cand ma calca apasat. Tot inghit in sec, parca mi-ar fi pofta sa mai traiesc acasa. Parca mi-ar fi sete sa mai beau din cana de la fantana din fundul gradinii.... Mi-asa un dor de gustul vremurilor noastre.... Mica,mare sau batrana, mai tanjesc dupa ceva. Inca mai zambesc la gandul ca voi primi tort. Ce stupid, nu? Si-mi doresc de vreo 3 ani sa mai primesc gladiole. Nu-s frumoase, nu miros, dar sunt drepte,multe si-nflorite in pozele de cand am implinit 3 ani.Le vad mereu, le vreau. Sunt traditia de ziua mea. Erau ....ca s-a oprit traditia cand ne-am oprit si noi din a mai exista... 
Ironic sau nu, din noi 3 au ramas doar pozele....