Trup de decor

Stau pe loc oricat mi-ar cere picioarele sa umblu.Ca tot caut si nu-i nicaieri drumul meu.Toate drumurile poarta deja urmele pasilor potriviti....pentru talpile mele desculte nu-i nici un praf neumblat.I-a ramas doar mintii putere sa mai fuga...si din ce in ce i se taie si ei genunchii...Fiecare zi imi toarna inca o picatura incinsa de deznadejde pe piele si povara de-a fi un om inutil e cea mai grea pe care o poate indura o demnitate.Cand ziua iti pune soarele-n geam si tu n-ai motive sa te ridici din pat,nici sa iesi pe usa,nici sa zambesti....ti se destrama incet ,incet fiecare raza de pe cerul desenat cu grija in cativa ani grei.Si-au infipt ghearele in carne toate lucrurile ce au trecut vijelioase prin suflet... Si-am crezut ca trec si smulg din mine tocmai ca sa ma vindec frumos mai tarziu dar vad acum ca nu au fost decat un ghiont pentru ce avea sa ma sfasie cu adevarat...Ma intreb unde nu mi se leaga destinul.Ca poate era un fir prea subtire si s-o fi rupt..si poate nu stiu unde-i capatul,poate nu stiu cum sa-l leg...poate trebuie sa caut alta viata rupta-n doua si s-o leg de-a mea.Poate nu se va mai lega niciodata ...Ma intreb care mi-e vina.Sunt cobaiul unei puteri care trage de firele vietilor.Ma inconvoaie greutatea intrebarilor pe care le tin in brate.Mai strang la piept cate-o farama de prietenie ce ma tine tare,din atatea bucati in care ma sparg pe zi ce trece...mai strig la mine sa mai rezist o zi.Sunt suparata pe mine.Pe omul slab ce-mi locuieste-n suflet,pe mintea rusinoasa care nu indrazneste ,pe sufletul bun care-a aruncat increderea pe geam in bratele trecatorilor...Trupul sec,ce suna-a gol cand se loveste acum de oameni ....a ramas doar un decor...M-as opera de suparare.