De-ai mai fi stat...

N-ai plecat c-ai vrut tu...ai plecat cand n-ai mai putut sa duci o lupta. Si-ai fost asa viteaza sapte ani desi in sinea ta stiai ca nu poti iesi din razboiul asta cu capu` sus...Si-am stiut si eu ca va fi nevoie sa te las sa pleci odata... dar vezi tu.. ma mai ascultai si pe mine. Si-s egoista si spun c-as fi vrut sa mai ramai, sa ma asculti si acum. Ca degeaba intru pe usa si m-asez pe patu` tau. Podeaua de scandura lacuita nu zice nimic, nici macar nu scartaie...clapa sobei zace ruginita...icoana si tabloul cu tataie militar sunt inecate-n praf si tacere. Cuvertura tesuta la raboi, iarna, langa soba, ma-nteapa ca-ntotdeauna... si-ti ziceam s-o schimbi da` spuneai ca n-ai trudit degeaba... sa le purtam, ca-s din lana oilor noastre. Cana de tabla sta de paza langa o galeata ce-a uitat demult gustul apei... Zac pe pervaz ochelarii legati cu elastic, 2 creioane si-un tichet de pensie... E-atata vuiet in camera-asta mamaie... de ma dor urechile. Urla la mine peretii, ma-ngroapa-n amintiri din vremuri cand veneam si te strigam din poarta. Te strig si-acuma inauntru-mi de-mi sangereaza gatu`.... si m-auzi tu, sunt sigura!  Dar ti-a luat Dumnezeu gura. Si uite-asa... nu poti sa-mi mai zici sa ma sterg la ochi si nici sa ma duci cu vorba ca va fi mai bine... Nu prea te credeam eu dar vezi tu... uneori cineva trebuie sa ma asculte si sa ma minta ca altfel ma usuc de tot...